Unde preferă târgoviștenii să-și petreacă concediul de vară

Thassos, cea mai căutată destinație turistică în 2017

Este sezonul concediilor, iar târgoviștenii știu să profite din plin de ofertele agențiilor de turism pentru destinații externe, dar și pentru cele interne. Apetitul pentru litoralul Mării Negre revine spectaculos în preferințe românilor şi asta și pentru că aici se construiesc și se renovează hoteluri într-un ritm rapid, iar din ce în ce mai multe administrații locale iau în calcul reconsolidarea plajelor.

Grecia se menţine însă în pole position atunci când vine vorba de cele mai căutate destinații turistice în 2017, insula Thassos fiind preferată de cei mai mulţi târgovișteni pentru concediile de vară, urmată de Turcia, Bulgaria şi litoralul românesc. „În rândul turiștilor noștri, cea mai căutată destinație de vacanță anul acesta a fost insula grecească Thassos, ceea ce nu e deloc surprinzător, ținând cont că este insula situată cel mai aproape de continent și având tarife care pot concura cu succes cu cele de pe litoralul românesc sau cel bulgăresc”, spune Roxana Iordache, agent turism Emco Holiday.

Ea spune că destinațiile „tradiționale”, precum Bulgaria și Grecia, sunt în continuare foarte căutate de târgovișteni. ”Deși nu mai oferă tarife la fel de mici ca în anii trecuți, acestea atrag în continuare la fel de mulți turiști”.

Comparativ cu anii trecuți, clienții Emco Holiday și-au majorat bugetul alocat concediului, susține Roxana. „În medie, un târgoviștean cheltuiește aproximativ 300- 400 euro pentru vacanța de vară”. Specialiștii în domeniu spun că nu există o destinaţie anume ieftină sau scumpă, ci diferenţa de tarif este dată de serviciile pentru care optează turistul. Indiferent de destinaţie, un pachet poate costa de la câteva sute de euro la câteva mii, pentru şapte nopţi.

Când vine vorba de turismul intern, reprezentanții agențiilor de turism spun că există în continuare cerere, în special pentru litoral. „ Aici, stațiunea Mamaia conduce în continuare în topul preferințelor turiștilor, deși acest lucru este posibil să se schimbe pe viitor datorită faptului că sudul litoralului începe să înflorească. În stațiuni precum Venus sau Mangalia se construiesc și se renovează hoteluri într-un ritm rapid, iar în viitorul apropiat urmează și reconsolidarea plajei din aceste zone. Cereri mai multe au fost anul acesta și pentru partea de balneo, în special pentru Băile Felix” – spune Roxana Iordache.

Iar târgoviștenii nu se dau în lături nici de la vacanțele în extra-sezon. Potrivit datelor furnizate de Agenția de Turism Emco Holiday, cele mai populare destinații pentru călătoriile în extra-sezon sunt Dubai, Republica Dominicană sau Bali. Ușor-ușor câștigă teren în rândul târgoviștenilor și croazierele, dar și destinații considerate până acum mai greu de vizitat, precum Mexic sau Maldive.