„Cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un profesor este aceea de a-şi vedea elevii cum evoluează, cum se formează armonios şi cum reuşesc să îşi depăşească limitele” – Irina MAREȘ, profesor pian Liceul de Arte Bălașa Doamna Târgoviște. „Atunci când un profesor reuşeşte să trezească în sufletul elevului dorinţa de a face performanţă, pot spune că şi-a îndeplinit menirea” – spune Irina.
Am vrut să vorbesc cu ea despre viața de profesor și cum poate fi aceasta îmbinată cu alte activități care să-ți aducă satisfacții, pentru că Irina a știut dintotdeauna să facă asta. Ore la clasă sau în particular, concursuri care mai de care mai provocatoare, proiecte care să-i scoată pe elevi din sălile de clasă. Toate acestea fac parte din „curriculum”-ul Irinei Mareș.
Când ai simțit cea mai mare satisfacție ca profesor?
Satisfacţii am permanent şi nu pot cataloga nici una ca fiind cea mai mare satisfacţie. Pornind de la rezultatele foarte bune ale elevilor la examene sau la concursuri şi până la reuşita de a-i face să aibă încredere în ei şi să se exprime liber prin artă – toate sunt satisfacţii.
Ai știut dintotdeauna că asta este vocația ta?
Am ştiut de la 4 ani că vreau să studiez pianul. Atunci am avut un pian de jucărie de o octavă care într-o seară s-a stricat. Din momentul acela, am vrut să cânt la pian. Iar din clasa a VII-a, cred, a început să înflorească în mine ideea de a fi profesor. Nu ştiam ce fel de profesor, dar îmi amintesc că îmi plăcea foarte mult ideea de a preda. Prima dată când am predat pianul a fost în clasa a 11-a. Ţin minte că am pus anunţ în ziar şi chiar am avut câţiva elevi. Apoi, în facultate, în anii II şi III m-am angajat ca suplinitor necalificat la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Acolo unde m-am și titularizat, în 2013. Am revenit în Târgovişte, acasă.
Acasă, în școala unde tu ai fost elevă…
Reîntoarcerea acasă şi în şcoala în care eu am fost elevă, de altfel, are un farmec aparte. Din când în când, mă surprind gândindu-mă cu emoţie la acest lucru. Colegii mei de acum mi-au fost profesori. M-au ajutat să mă dezvolt, m-au încurajat. Acelaşi rol îl am şi eu acum pentru elevii liceului şi sper să îl duc la bun sfârşit.
Concursurile fac parte din acest proces…
Privesc concursurile ca pe nişte experienţe de formare pentru viitor. În cadrul concursurilor se dezvoltă atenţia, capacitatea de concentrare, capacitatea de a transmite emoţii şi sentimente, creşte dorinţa elevului de a se autodepăşi sau de a-i depăşi pe ceilalţi. De asemenea, elevii învaţă cum să reacţioneze faţă de un rezultat nesatisfăcător, descoperă noi trăiri, intră în contact cu alţi elevi, se ambiţionează.
Indiferent de rezultatul obţinut, eu sunt mulţumită de realizările elevilor mei. Însă nu mă întreba cum sunt când lucrez cu ei…
În ultimii ani, ai avut mai multe proiecte „în afara școlii”. Cum au fost ele primite de elevi dar și de publicul din Târgoviște?
„Ce vrem, cum vrem!” este un spectacol pe care îl organizez pentru elevii Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, unde ei au libertatea de a se exprima liber prin artă. Anul acesta a fost a cincea ediţie şi a fost un real succes. Au fost implicaţi aproximativ 80 de elevi şi au prezentat momente pregătite de ei. Am avut muzică jazz, pop, dance, compoziţii proprii, scenetă de teatru, monolog, orchestră. Scopul principal al acestui proiect este acela de a le cultiva încrederea în sine, de a le stimula creativitatea şi de a-i încuraja să meargă mai departe pe acest drum. Evoluţia copiilor de la un an la altul este impresionantă, iar mie îmi aduce o bucurie care este greu de pus în cuvinte.
Al doilea proiect de suflet a fost formaţia Joy’s. Aceasta a fost înfiinţată vara trecută la iniţiativa lui Mircea Udrea (saxofonist). A pornit din dorinţa de a cânta câteva melodii la spectacolul „Ce vrem, cum vrem!”, dar în foarte scurt timp a luat amploare. Împreună cu ei am cântat în mai multe locuri din oraș dar și din Vama Veche şi zile întregi în grădinile şi casele noastre. Pentru noi toţi a fost o vară pe care nu o vom putea uita prea uşor. Din păcate, odată cu începerea noului an şcolar, proiectul nostru s-a încheiat.
Cum sună vara pentru un profesor de pian?
Momentan, am reluat colaborarea cu Artexim pentru organizarea Festivalului Internaţional Geroge Enescu din Bucureşti. Vara aceasta va fi dedicată acestui eveniment, însă printre picături, îmi doresc să organizez din nou Școala de Vară pe care am avut-o şi anul trecut în grădina şi casa părinţilor mei.
Anul trecut am lucrat cu elevii mei de la pian o săptămână întreagă de la 9 dimineaţa la 17 după-amiaza. Am abordat noi metode de predare a teoriei muzicii, am desenat cu ei în timp ce ascultau muzică clasică, am citit poveşti despre compozitori, i-am încurajat să se ajute reciproc.
Anul acesta, în măsura timpului disponibil, aş vrea să extind această şcoală de vară. În sensul în care aş adăuga mai multe activităţi artistice – vioară, arta actorului etc. Mi-ar plăcea ca, în timp, această şcoală de vară să fie un prilej de bucurie pentru cât mai mulţi copii şi, totodată o modalitate practică de a dobândi noi cunoştinţe.