Trupa SING – Afaceri și familie în pas de dans

Când dragostea și pasiunile se întâlnesc

Când ai o pasiune, este ideal să găsești oamenii potriviți cu care s-o împărtășești. Iar când pasiunea și omul potrivit fac casă bună, nu-ți mai rămâne decât să te bucuri de ceea ce ai realizat. Roxana și Mădălin Anghel s-au cunoscut în vara lui 2008 la un eveniment, în București (ambii fiind din Târgoviște), fiecare venind de acasă cu pasiunea lui din copilărie: Roxana – pentru dans, Mădălin – pentru muzică. „Am început să colaborăm și, după cum se vede, ne-am îndrăgostit ,iar acum formăm o familie”, povestesc cei doi.

Au, practic, poate cea mai complexă formulă de trupă de event din Târgoviște: echipa are 16 membri și este formată din solist, toboșar, chitariști, bass, clapă, chitară electrică, percuție, vioară, pian, formație de muzică populară, DJ și MC, dansatoare și staff tehnic. „Pur și simplu, nimic din ce am realizat până acum pe plan profesional nu a fost planificat, totul a venit de la sine. Acesta este un noroc la care am contribuit și noi, cu pasiune, maximă seriozitate, implicare și profesionalism”, explică Mădălin.

Care este secretul unui cuplu care reușește împreună în afaceri? „În primul rând, secretul unei afaceri sănătoase în acest domeniu, indiferent că este în cuplu sau nu, este să nu se pună banul pe primul loc, să existe pasiune, implicare și evoluție de la un an la altul.” Intervin discuții legate de business acasă, și invers? „Niciodată n-au fost discuții, business-ul este business, casa-i casă. Niciodată nu ne comportăm ca un cuplu atunci când suntem la treabă, nu combinăm partea personală cu cea profesională”, povestesc cei doi.

I-am rugat pe Roxana și Mădălin să ne povestească, aruncând o privire la ce se întâmpla în urmă cu câțiva ani, cum se mai distrează tinerii la nunți, la petreceri etc. Mai este iubirea la putere? „Tendința, în ultima perioadă, este de a se organiza evenimente cu stil, cu porumbei albi sau fluturi la biserică, cu servicii unicat când vine vorba de rochia de mireasă, verighete sau luna de miere, la restaurant să se cânte cu band live s.a..” – precizează ei. Și Mădălin completează: „Dacă acum 17 ani participam la evenimente doar eu, ca D.J., și acopeream toate genurile de muzică, acum cuplurile vor ca totul să fie live, cu tobe, percuții, chitară, plus o infrastructură impunătoare, lucru foarte bun din punctul meu de vedere”.

Trupa SING are oferte pentru orice tip de eveniment – nunți, petreceri private, botezuri, team building, petreceri de firmă, spectacole, concerte, revelion etc… Cât de dificil este să găsești oamenii potriviți pentru toate? „Până acum, ne-am axat mai mult pe evenimente gen nuntă-botez-petreceri private, pe care le-am organizat cu servicii proprii. Anul acesta inaugurăm o agenție care se va ocupa de toate tipurile de evenimente, avem deja peste 50 de colaboratori, și nu ne oprim aici.”