Pentru iubitorii de teatru, Cehov nu are nevoie de nicio prezentare. Unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi ruși este însă adus în noiembrie, pe scena Teatrului Tony Bulandra, nu cu una din piesele sale clasice, ci cu… o nuvelă. „Salonul nr. 6” prezintă dramele trăite într-un spital de nebuni de cei internați, dar și de cei aflați de cealaltă parte a gratiilor: medici, asistente și gardieni.
Regizorul Dumitru Acriș revine la Târgoviște nu numai cu o poveste de viață tulburătoare, ci cu o încercare curajoasă și inedită pentru teatrul de aici: premiera spectacolului va avea loc pe 18 noiembrie, la miezul nopții! „La 12 noaptea are loc stingerea în salonul nr. 6. Cred că publicul din Târgoviște doarme de obicei la ora asta, dar sunt convins că mulți dintre ei vor fi curioși să afle ce se întâmplă la miezul nopții și vor fi acolo”.
De ce o nuvelă și nu o piesă care a fost deja dramatizată?
D.A.: În povestiri, în nuvele, întotdeauna există un risc, acela de a ajunge mai greu la acțiune; parcă îți lasă mai multe drepturi. La Salonul nr. 6 mi-a plăcut povestea, este Rusia însăși, până în prezent. Dramatizarea piesei noi o facem, artiștii se implică, am o distribuție foarte serioasă: Mircea Silaghi, Liviu Cheloiu, Sebastian Bălășoiu, Radu Câmpean, Bogdan Farcaș, Alexandru Năstase, Ștefan Ștefănescu, Cristina Dumitra, Lavinia Pele.
Piesa prezintă, practic, drama umană a personajelor din Salonul nr. 6…
D.A.: La Cehov toate sunt comedii, nu știu de ce toată lumea le ia drept drame. Materialul nu este simplu, e foarte complicat, eu nu am decor; pentru mine este important spiritul, artistul, cu sufletul lui și cu ceea ce are de spus. În rest, puțin mă interesează să ai show-uri strălucitoare, să ai efecte și tot ceea ce aduce teatrul modern… Cred că lumea a obosit deja de asta. Lumea vine la teatru pentru comunicare.
E interesant că tu vii din generația tânără de regizori, care mai degrabă vine cu aceste idei nonconformiste, și iată că tu susții că te interesează ce are de spus actorul…
D.A.: Fiecare regizor își alege calea sa, dar cred că atunci când teatrul se adresează sufletului și mai puțin capului are de câștigat. Așa cred eu la fine de 2016, atunci când era tehnologiei ne-a rupt de suflet și am pierdut poate ce e cel mai important – comunicarea, comunicarea vie dintre noi.
În contextul acesta, la ce să ne așteptăm la premiera din 18 noiembrie?
D.A.: Greu de răspuns. Să așteptăm această comunicare vie. La Moscova am învățat că trebuie să montezi despre ce te doare. Iar spectacolul din 18 trebuie să vorbească de la sine. Fiecare spectator va pleca de acolo cu propria lecție învățată. Sau măcar trăită.