Despre artă și politică, sau despre arta din politică:

Interviu cu consilierul municipal Ana Maria Nicolae, managerul Centrului de Arte „Carmina Burana”

„Politica poate fi tratată ca artă. Ea este arta cuvântului, a comunicării, a relațiilor cu oamenii”

Anul acesta aniversează 3 ani de la înființare și adună zeci de copii care fie și-au descoperit talentul aici, fie și l-au dezvoltat. Centrul de Arte „Carmina Burana” organizează, într-o clădire cu aleasă încărcătură istorică de pe Bulevardul Carol I, cursuri specializate de muzică, pictură, teatru și arhitectură, realizate sub îndrumarea unor tineri artiști din plan local.

Totul, manageriat cu mare atenție de o tânără de nici 33 de ani. Ana Maria Nicolae este managerul Centrului, profesor de chitară și, de anul trecut, consilier municipal la Primăria Târgoviște. Despre toate acestea am stat de vorbă cu ea, mai ales că ne aflăm în luna dedicată femeilor active din orașul nostru.

CityBest: Știu că numele Centrului de Arte – „Carmina Burana” – reprezintă, de fapt, denumirea metodei educaționale pe care se bazează activitatea voastră.

Ana Maria Nicolae: Centrul are la bază metoda de educație muzicală a pedagogului și compozitorului german de secol XX, Carl Orff, bazată pe ritm și folosirea instrumentelor de percuție convenționale și neconvenționale  (improvizate). Centrul este, deci, gândit inițial pe ideea educației muzicale/ artistice de masă. Există însă și cea de-a doua componentă a Centrului, bazată pe educația muzicală/ artistică specializată,  în care cursantul își alege o disciplină (pian, canto, chitară etc.) pe care o studiază individual.

Ideea centrului este de a crea oportunitatea ca elevii de liceu și studenții/ absolvenții din domeniul artistic să poată lucra în regim part-time sau full-time, și în același timp să capete experiență didactică. Pe scurt, cursanții beneficiază de îndrumare de nivel profesionist, în compania unor profesori tineri și talentați. Mai mult, ei sunt implicați în diferite evenimente, serbări,  concursuri și spectacole tematice.

CityBest: De ce este nevoie de aceste activități alternative pentru copii?

AM Nicolae: Atât copiii, cât și adulții pot urma astfel de cursuri pentru a-și deschide noi orizonturi de cunoaștere și autocunoaștere, pentru a-și descoperi și dezvolta talentul, creativitatea, spontaneitatea, gândirea, memoria etc. Beneficiile sunt nenumărate, având în vedere cel puțin faptul că toate aceste activități solicită implicarea activă a cursantului.

CityBest: Cum reacționează ei la alegerea cursurilor? Vin din pasiune sau, mai degrabă, împinși de părinți?

AM Nicolae:  De cele mai multe ori, vin părinții împinși de copii. Copiii știu, în general, ce vor și ce le place. Sunt foarte puține cazurile când părinții își aduc copiii din dorința de a face cât mai multe activități cu ei, sau pentru a-și împlini un vis din tinerețe…

CityBest: Bănuiesc că și satisfacția coordonării unei astfel de activități este mare…

AM Nicolae:  Coordonarea unei astfel de activități nu este ușoară, dar îmi aduce mari satisfacții. Mă bucură enorm când văd un colectiv de profesori bine închegat, implicat, care comunică bine, care își dorește să facă performanță,  și mi-e drag să văd cum copiii evoluează spre satisfacția și mândria părinților lor!

CityBest: Ești și consilier local. Cum îmbini cele două activități?

AM Nicolae:  Calitatea  de consilier local și cea de membru în „Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, muncă și protecție socială, sportive si de agrement”, continuă în mod firesc ceea ce fac în mod obișnuit. Așa că nu este un efort prea mare.

CityBest: Este politica o artă?

AM Nicolae: Politica poate fi tratată ca artă. Ea este arta cuvântului, a comunicării, a relațiilor în armonie sau în disonanță cu oamenii, cu grupurile sociale, relații pe care dacă le gestionezi bine poți ajunge la ceea ce ți-ai propus.

CityBest: Ești cea mai tânără membră a Consiliului Municipal. Ți s-a întâmplat ca vârsta să fie o piedică, să nu fii luată în serios de colegii de Consiliu?

AM Nicolae: Vârsta nu este un criteriu ca să intri în Consiliul Local și, chiar dacă sunt unul dintre cei mai tineri consilieri, mă bucur de atenția și de respectul celorlalți colegi, respect pe care, la rândul meu, îl acord acestora.

CityBest: Ce planuri ai, în Consiliu, din punct de vedere al dezvoltării și promovării culturii Cetății?

AM Nicolae: Eu am un crez, care m-a și determinat să  intru în structura administrativă a orașului: cred că Târgoviștea are un potențial turistic imens, care trebuie pus în valoare.

Eu văd Târgoviștea ca pe „Mica Roma”, având în vedere că este și centru religios, avem foarte multe biserici și monumente, un bagaj istoric incomparabil cu alte orașe din țară, de la tiparnița comandată de Macarie, la cei 33 de voievozi, până la momentul sfârșitului comunismului. Sunt vestigii care trebuie doar „șterse de praf” și arătate lumii!